Locul celor mai importante afaceri și locații din județul Vâlcea
Utile
Membrii
© 2022 prinValcea.ro
Majoritatea dintre noi petrecem mult timp stand jos – peste 6 ore – iar rezultatele nocive ale acestui obicei se pot observa atat pe termen lung cat si pe termen scurt. Pe termen lung, efectele sunt estimate a avea un impact chiar periculos pentru sanatate.
Stand toata ziua, nu depinzi de muschii puternici ai corpului inferior pentru a te sustine. Acest lucru duce la atrofie musculara, adica slabirea muschilor picioarelor si muschilor fesieri. Fara muschi puternici ai picioarelor si fesierii care sa ne stabilizeze, corpul nostru devine mai vulnerabil la accidentari, mai ales pe masura ce inaintam in varsta.
Daca circumstantele nu ne permit sa stam mai putin timp jos, atunci este cu atat mai necesar sa facem exercitii care sa sustina si sa dezvolte acesti muschi. Genuflexiunile, lucrul cu benzi elastice, mersul pe bicicleta sau lucrul cu o bicicleta eliptica sunt optiuni bune in acest sens.
Ca si in cazul picioarelor, feselor si spatelui, umerii si gatul vor avea de suferit de pe urma statului jos prelungit. Acest lucru este valabil mai ales daca stam cu spatele cocosat, cu umerii ridicati si gatul incordat.
Ca si in cazul piciorului si muschilor fesieri, soldurile si spatele vor avea de suferit din cauza sezutului. Statul in sezut face ca flexorii soldului sa se scurteze, iar pozitia asezata iti poate rani, de asemenea, spatele, mai ales daca ai o postura proasta sau nu folosesti un scaun ergonomic.
De asemenea, o postura necorespunzatoare poate provoca compresie pe discurile din coloana vertebrala si poate duce la degenerare prematura, rezultand in durere cronica.
Statul prelungit pe scaun poate slabi inima, ceea ce poate conduce la boli cardiovasculare. Persoanele care petrec mai mult timp stand jos au, de asemenea, un risc crescut de diabet.
Intr-un studiu care a analizat efectele a doar cinci zile de repaus la pat, cercetatorii au observat o rezistenta crescuta la insulina, un precursor al diabetului.
Riscul de depresie si de anxietate ar fi mai ridicat la persoanele care petrec foarte mult timp asezate. Cauzele nu sunt foarte clare, dar acest lucru s-ar putea datora faptului ca beneficiile pentru sanatatea mintala ale fitness-ului lipsesc atunci cand cineva isi petrece zilele stand jos, in loc sa se miste. Daca da, acest risc ar putea fi atenuate prin exercitii fizice regulate.
Statul pe scaun pentru perioade lungi de timp poate provoca acumularea de sange in picioare. Acest lucru poate duce la vene varicoase, sau vene paianjen, o versiune mai putin vizibila.
Desi in general nu sunt daunatoare, aceste vene umflate si vizibile pot fi inestetice. In cazuri rare, acestea pot conduce la afectiuni mai grave, cum ar fi cheagurile de sange.
Sursa Foto Sora Shimazaki / Pexels
Locul celor mai importante afaceri și locații din județul Vâlcea
Utile
Membrii
© 2022 prinValcea.ro