Locul celor mai importante afaceri și locații din județul Vâlcea
Utile
Membrii
© 2022 prinValcea.ro
În zonă au loc defrișări necesare pentru construirea unui lot al autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat într-o conferință de presă că, în intervalul 8 iulie – 9 august, vor fi făcute lucrări “absolut necesare” pentru autostrada Sibiu – Pitești, ce vor necesita închiderea completă a circulației pe Valea Oltului (DN 7) în timpul zilei.
Ministrul a spus că traficul nu se poate desfășura în siguranță, pe timp de zi, în contextul în care în zonă vor fi tăiați copaci: “Avem lotul 2 de pe Sibiu – Pitești care implică defrișări. Acestea trebuie să fie făcute, ca să avem autostradă. Cert este că, în acest moment, lucrările nu pot fi făcute sub trafic. Asta pune în pericol siguranța traficului, pune viața în pericol și nu ne putem asuma așa ceva. Nu există altă variantă, am încercat să găsim variante. Trebuie tăiați arbori, care riscă, în mare măsură, să ajungă pe carosabil”.
Grindeanu a mai adăugat că, în zilele următoare, CNAIR și Poliția Română vor anunța rute alternative pentru șoferi.
Stire preluata de pe BIZYDAY
Locul celor mai importante afaceri și locații din județul Vâlcea
Utile
Membrii
© 2022 prinValcea.ro