Lista Centre Medicale de Permanenta in contract cu CAS Valcea – Alternativa pentru urgente

Lista Centre Medicale de Permanenta in contract cu CAS Valcea – Alternativa pentru urgente


CENTRELE DE PERMANENŢĂ, ALTERNATIVĂ PENTRU URGENŢE

Centrele de permanenţă pot fi soluţia pentru evitarea aglomeraţiei de la unităţile de primire a urgenţelor/camerele primiri urgențe sau de gardă din cadrul spitalelor.

Centrele de permanență pot prelua cazurile mai puţin grave ale unor pacienţi care au nevoie de injecţii, perfuzii ori pansarea unor răni. Serviciile medicale sunt oferite de medici de familie tuturor pacienţilor, indiferent că sunt sau nu asiguraţi.

CE SUNT CENTRELE DE PERMANENȚĂ ?

Centrele de permanentă sunt de fapt locuri unde medici de familie asigură continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă pentru comunităților locale arondate, în mod GRATUIT, fără asigurare sau trimitere, în afara programului normal de lucru al cabinetelor de medicină de familie. În cadrul lor funcționează cabinet/cabinete de medicină de familie în care se găsesc medici de familie şi asistente, serviciile gratuite acordate de aceștia fiind disponibile, zilnic, între ora 20,00 şi 8,00 dimineaţa a doua zi, și non stop, la sfârșit de săptămână și în zile de sărbătorile legale.

CARE ESTE SCOPUL ACESTOR CENTRE DE PERMANENŢĂ ?

Aceste centre au rolul de a ușura sarcinile serviciului 112, dar și ale spitalelor. Consultaţiile şi tratamentele în centre sunt gratuite şi se aplică oricărui cetăţean, indiferent dacă-i asigurat sau nu.

CAS Vâlcea achită gărzile profesioniştilor – medici de familie şi asistente, astfel încât să existe o prelungire a activităţii medicului de familie şi în afara programului normal al acestuia de la cabinet, pentru chestiuni care nu recesită o urgenţă reală.

CARE SUNT SERVICIILE MEDICALE OFERITE ÎN CADRUL CENTRELOR DE PERMANENȚĂ?

Dacă aveți probleme de sănătate, dar nu vă încadrați pentru urgențe, aveți mereu un medic la care să mergeți, gratuit, fie că sunteți asigurat sau nu, fără a avea nevoie de bilet de trimitere.

În cadrul centrelor de permanență se diagnostichează şi tratează pe moment o durere abdominală, febra, o durere în gât, diareea banală, ameţeala, furnicăturile şi multe altele.

De asemenea, se poate urma tratamentul injectabil intramuscular, intravenos, sau pefuzabil din 8 în 8 ore, sau mai des, şi în afara orarului de cabinet al medicului tău de familie. Totul se face gratuit, chiar și dacă ai nevoie de injecții.

CE SERVICII MEDICALE NU SE OFERĂ ÎN CADRUL CENTRELOR DE PERMANENȚĂ ?

Nu se eliberează documente în contract/decontate de CAS, trimiteri colorate, reţete compensate și trimiteri la analize.

De asemenea, nu se eliberează alte acte care necesită fişa medicală şi trecutul medical al pacientului.

Nu se eliberează nici certificate de deces sau prenupţiale și nici adeverinţe pentru angajare, tabere sau diverse cursuri, etc.

Alte activități care nu se desfășoară la aceste centre:

• nu se operează;

• nu se intubează;

• nu se tratează coma;

• nu se pune piciorul în ghips.

FINANȚAREA CENTRELOR DE PERMANENȚĂ

Activitatea celor 5 centre de permanență care funcționează pe raza județului Vâlcea este integral decontată, lunar, de către Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

UNDE FUNCȚIONEAZĂ CENTRELE DE PERMANENȚĂ DIN JUDEȚUL VÂLCEA ?

Datele de contact ale centrelor de permanență din județul Vâlcea, puse la dispoziție de către reprezentanții CAS Vâlcea sunt:

Centre medicale de permanență în contract cu CAS Vâlcea Telefon contact.

Centre medicale de permanenta in contract cu CAS Valcea Telefon Contact Adresa Program
Ramnicu Valcea 0350/802422 Rm. Valcea, Aleea Teilor nr.1 ( Ostroveni ) 20:00 – 08:00 in zilele lucratoare, Non-Stop in weekend si in zilele declarate sarbatori legale.
Milcoiu 0350/526630 Comuna Milcoiu 20:00 – 08:00 in zilele lucratoare, Non-Stop in weekend si in zilele declarate sarbatori legale.
Govora 0250/770705 Govora, str. Tudor Vladimirescu nr. 154 (cladirea fostului dispensar) 20:00 – 08:00 in zilele lucratoare, Non-Stop in weekend si in zilele declarate sarbatori legale.
Calimanesti 0250/750382 Calimanesti, str. Calea lui Traian, nr. 299 20:00 – 08:00 in zilele lucratoare, Non-Stop in weekend si in zilele declarate sarbatori legale.
Galicea 0350/525822 Comuna Galicea, str. Principala, nr. 3 20:00 – 08:00 in zilele lucratoare, Non-Stop in weekend si in zilele declarate sarbatori legale.

Imagini cu Locatie Centre de Permanenta din Judetul Valcea

CENTRUL DE PERMANENȚĂ COMUNA GALICEA
CENTRUL DE PERMANENȚĂ COMUNA GALICEA, STRADA PRINCIPALĂ, NR.3, TELEFON: 0350 525 822.
CENTRUL DE PERMANENȚĂ ORAȘ CĂLIMĂNEȘTI
CENTRUL DE PERMANENȚĂ ORAȘ CĂLIMĂNEȘTI, STRADA CALEA LUI TRAIAN, NR. 299, TELEFON: 0250 750 382.

Sursa : pagina Facebook Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea