Locul celor mai importante afaceri și locații din județul Vâlcea
Utile
Membrii
© 2022 prinValcea.ro
Descopera in randurile urmatoare principalele componente ale ambreiajului moto.
La motociclete, frâna faţă şi cea spate sunt acţionate prin comenzi separate – manetă pe ghidonul din dreapta pentru frâna faţă şi pedală pentru frâna spate.
Dacă la un automobil riscul e mic în cazul în care se acţionează la maxim pedala de frână, la o motocicletă riscurile sunt mai mari şi cer mai multă experieță.
În timpul decelerării, greutatea se transferă progresiv pe roata din faţă. Acest fenomen face ca forţa de frânare disponibilă să se diminueze progresiv în cazul frânei spate şi să se mărească pentru frâna faţă.
O pedală sau o manetă acționează un piston într-o pompă hidraulică. Acesta apasă pe lichidul hidraulic din circuitul de frânare. Lichidul, fiind incompresibil, transmite presiunea în circuit, presiune care împinge pistonașele din etriere, acestea împingând la rândul lor plăcuțele de frână pe disc.
Discul este solidar cu roata motocicletei, așa că frecarea dintre plăcuțe și disc încetinește rotația roții și, implicit, și motocicleta. Spus mai pe scurt, ca principiu, sistemul de frânare transformă energia cinetică pe care o are motocicleta în mișcare în energie termică, pentru că frecarea dintre disc și plăcuțe produce o cantitate destul de mare de căldură.
Și aici ajungem la încă un scop al sistemului de frânare: să evacueze cât mai rapid căldura produsă la frânări puternice, astfel încât sistemul să nu se supraîncălzească, ceea ce duce la scăderea dramatică a eficienței frânării.
Un kit reparaţie etrier frana serveşte la repararea acestuia şi, în cele mai multe cazuri, permite evitarea înlocuirii costisitoare a piesei
Principalele componente ale ambreiajului motocicletei sunt:
Coșul. Acesta asigură alinierea corespunzătoare a componentelor sistemului și realizarea unui contact bun.
Plăcile. Sistemul include câteva elemente alternative de următoarele tipuri:
Din oțel. Sunt plăci netede cu caneluri interioare.
De fricțiune. Au caneluri exterioare și o garnitură realizată din material abraziv, pentru a crea fricțiune.
Arcurile. Acestea asigură o presiune uniformă între plăcile din oțel și cele de fricțiune.
Garniturile. Acestea izolează unitatea și previn pătrunderea înăuntru a particulelor abrazive.
Elementele de fixare. Acestea includ în special rulmenții cu role, care prind unitatea de arborele de intrare al cutiei de viteze.
Consultati specialistii unimotors pentru un kit ambreiaj complet. Astfel, puteți cumpăra chiar si online setul de ambreiaj pentru motociclete. Acesta poate include toate componentele unității, dar, deasemenea, poate include doar arcurile sau plăcile de fricțiune.
Asadar, este timpul sa te bucuri de calatorii fara griji pe motocicleta!
Locul celor mai importante afaceri și locații din județul Vâlcea
Utile
Membrii
© 2022 prinValcea.ro